Avea senzația că a murit. Un fel de mahmureală, era conștient și nu prea. Își explica cu greu motivul pentru care se afla în supermarket, avea un cos și nu prea știa ce să facă cu el. Random shopping. Avusese o zi cumplită, cineva chiar considera că el este un prost, de fapt compania il considera complet idiot. Nu poți să compui o odă a bucuriei când cineva îți ia 20% din salariu. Ultima imagine pe care o avea în minte undeva pe un pod era unde rătăcea cu gânduri confuze. Pe lângă durerea de cap mai simțea tensiunea de la tâmplă. In acest timp arunca în coș produsele , și deși știa că banii sunt o problemă, nu se putea opri decât când coșul era plin. Nu mai vedea nimic în jur în afara produselor de pe raft, nu se gândea decât la serviciu și bani.
Coada de la casa de marcat se mișca foarte greu, casiera cu părul roșcat parcă era legată de mâini, privea cu atenție fiecare pachet și tasta un cod, din când în când clătina nemulțumită din cap. Ochii inexpresivi căutau codul imprimat pe ambalaje. Cum putea oare nefericita de la casă să-l mai enerveze, și ce altceva puteau să vorbească două casiere între ele? Ce altceva decât despre 10% tăiere din salariu. El nu știa dacă să fie invidios pentru doar 10% sau să le compătimească pentru viață de mizerie. Pentru el salariul era o chestiune de viață și de moarte. În momentul în care așeza pachetele pe bandă a văzut ca erau complet diferite.
Vânzătoarea îi surâse:
-Ce să fie: rai sau iad?
Introducea folosind cu mult calm tastatura codurile de pe pachete. Lucra profesional în aplicația Customer After Life Management. El încercă disperat să-si aducă aminte ce se întâmplase pe pod:
Sărise...
