Teoretic aici ar fi trebuit sa fie un drum, asta daca te-ai fi luat dupa panourile puse din loc in loc care anuntau pompos ca drumul fusese reabilitat pe fonduri Sapard cu putini ani in urma. Lori se gândea la câți bani fuseseră aruncați într-un pustiu de lume unde nimeni nu verificase nimic. Știa din povestirile Lorenei de tonele de acte necesare pentru orice proiect cu fonduri. Pe alocuri se mai vedea un petec de asfalt, în gropile mai mari cineva aruncase pietriș, avea senzatia că merge prin albia secată a unui râu.Peisajul și locul ar fi putut să facă drumul plăcut dacă nu s-ar fi mișcat atât de greu, nu era vina ei că Dan și Radu erau mahmuri și se mișcau ca niște zombie prinși în capcana diminetii, erau cu atât mai caraghoși cu cât încercau să camufleze starea de după beție. Îsi imaginase altfel team-building-ul, mai ales că toți colegii păreau atât de liniștiti, parăsise petrecerea de deschidere după ce îl văzuse pe Mihai în patru labe vomitând in timp ce-și căuta telefonul. Se concentra asupra drumului încercând sa uite mulțimea de vandali care-i sparsese ușăseara trecută.A fost un miracol că nu s-a întamplat nimic și un noroc că era cu Lori in cameră. N-a fost așa de speriată în viața ei. Au dorimit după aceeia iepurește în urma celor două oare de negocieri. Probabil considerau asta ceva haios, oricum din discuțiile de dimineața nu păreau să tină minte ceva din activitățile nocturne.Scăpaseră fără scandal și asta era bine și pentru ea și pentru ei, mai aveau o urmă de autocontrol în momentul în care cineva incepuse să-l filmeze pe teo care se sprijinea narcisistic de oglindă incapabil să se deplaseze. În fine, putea să trecă peste asta, nu era vorba de iertare, era un compromis, într-un fel acum îi erau datori și șțiau asta, un alt mod de a vedea formarea echipei, unul care nu apare în manuale. Pe drum Dan și Radu continuau să bodogănească corporația:
-Ăștia nu știu unde au venit. Ce țara e asta.
-Ei cred că aici merge așa cu bull-shit corporatist.
-Trimit toți looserii și puturoșii de care vor să scape...
-Și ăștia după ce văd care e treaba uită de corporație și nu mai vor să plece.
-Cum era Corsicanu, mă! Ce plin de figuri. Și când l-au chemat înapoi nu mai putea să plece, vilă nevastă nouă...
Se completau reciproc, evident că n-aveau nevoie de ele, poate din punctul lor de vedere erau chiar neimportante. Nici pentru ea nu contau, cel mult poate la capitolul imagine generală. Totuși simțea o mică satisfacție sa-i vadă în chinuri, fiecare pas făcut de cei doi era comic, păreau niște copii care au furat ghetele părinților și incearcă să meargă pe stradă. Nu se putea baza pe capacitatea lor de orientare, erau varză. Si oricum nu mai avea încredere. Logic era săintrebe un localnic, iar magazinul din apropiere era o ocazie bună. Bine că aveau unde să opreacă Dan și Radu se deplasau asemeni nunor clowni ratați. Dan imbrățisă stâlpul din fața magazinului, iar la privirea întrebătoarea a lui Radu exclamă clasicul:
-Ma ajută să mă concetrez. Dupa noaptea trecută replicile împrumutate din programul Tv pentru retardati nu aveau nici un haz.
De la distanță non-stop-ul parea un container aruncat în noroi. O baracă abandonata de vreun șantier și reciclată de investitorul ingenios. Vechile inscripții fuseseră dezlipite, dar conturul format din adeziv al literelor era încă vizibil. Firma era de fapt o bucată de tablă și ea recuperată de cine știe de pe unde, pe care artistul anonim încercase sădeseneze ceva ce semăna a cireș. Cu litere majulscule groase scrisese Cireașa Lupului AF. La intrare în trei saci zăceau niște resturi din recolta de anul trecut, grâu, porumb și încă ceva dar cine ar fi putut să facă diferența.Înăutru într-o vitrină frigorifică dezafectată , o relicvă a alimentarelor socialiste, erau aranjate articole din toate gamele de produse: biscuiți, dero, pate de ficat, pastă de dinți, cremă de ghete, prune uscate și borcane cu etichete incerte. În spatele vitrinei folosită și pe post de tejghea, se afla patronul, indiferent la numarul mare de clienți atipici, purta un tricou cu Ohio State University, tricou care călătorise o jumătate de lume pentru a-și găsi propietarul. În Spatele acestuia se afla un stand pentru țigări în care se puteau vedea două pachete rătăcite, iar lângă acestea rafturile cu băuturi, câteva sticle de whisky prăfuite și o serie de sticle ce conțineau lichide in culori vii, unele fosforescente aproape, nu știai dacă este laboratorul unui alchimist sau camera de joacă a lui Dexter. Pe jos stăteau nedesfăcute câteva baxuri de bere la PET așezate lânga mesele și scaunele de plastic nelipsite din astfel de locuri. Pe unul din pereți un televizor obosit unde pe o bandă roșie, rulau dedicații pentru fidelii manelelor. Mirosea a fum de țigară, alcool ieftin și bere stătută.Vânzătorul îi privea de lângă banda adezivă pe care câteva muște mumificate stăteau drept avertisment pentru orice insectă.
Radu aproape tremurând întreba:
-Țigări, doar ce se vede?
-Faceți comandă acum și o să vină după două o mașină.
La una din mesele existente Jean deja terminase jumătate de sticla dintr-un sortiment exotic de bere locală.
-Ce face fetilii! Se prosti Jean către Dan și Radu. Lori și Luli ingnorarăcomplet replica.
-Distracție maximă. Tu?
-Mă uit pe geam și admir pinguinii. Un ice-tea la domnii zise Jean arâtând către bere. În depărtare o altă echipă se deplasa ordonat spre nicăieri.
-Hai frate ia loc că trece circul!
-Sper să n-ajungă vreun șef p’aci.
-Chiar crezi că șmecherii vin la concursul de maimuțe dresate?
Cum Luli nu avea nici un chef să-și petreacă ziua ascultând frustrările lor, fără sa fie convinsă nici ea incercă totuși:
-Poate ar trebui să mergem și noi..
-De ce? Dacă stăm aici ce-or săfacă or să ne ia boii?
Nu insistă, dar Lori folosi replica potrivit pentru scena de prost gust în care jucau actorii amatori ai corporației:
-Mă plictisesc! Mergem și facem prezența și pentru voi.
Habar nu aveau cât de norocoși erau cu corporația pe care o blamau atât, cum ar fi fost dacă ar fi avut experiența de traducător colobaorator la prețul de 10 lei pagina. N-aveau idee. Așa cum nu aveau idee căt de complicat era în general. Se alintau ca niște copii proști scăpați de sub supravegherea părintilor. Decât să stea acolo prefera să continue proba destul de stupidă de altfel. Universitarul din Ohio, vânzătorul, a fost mult mai amabil decăt părea, dornic în primul rând de conversație cu fetele nebăgate în seamă de cheflii amatori. Discuția cu vânzătorul a pornit de la harta inutilă:
-Noi aicea nu folosim hărți. Mergeți pe drum până la șaua calului, i se spune așa pentru că are formă de șa, o să vedeți acolo o stână abandonată lângă care este o cărare, cărarea vă duce sus prin pădure până la Gemele Țiganului, de acolo vedeți cabana la care trebuie săajungeți.
Părea simplu. Mult mai simplu decât harta cu o multime de simboluri inutile. Trif vănzătorul era nevorbit. Le vorbi despre centrul lumii lui: baraca magazin. Chestia asta cu Cireașa Lulpui îi venise într-o doara ca să scape de babele din sat. Știa cât erau de supertitioase și cum așa se numea mătraguna în sat schimbase denumirea magazinului. Nu nu era acea mătrăgună magică din Harry Potter, era surata ei balcanică, in italia unde fusese el la muncă ca săaibă bani să-și deschidă o afacere se numea Belladona. De când schimbase firma magazinului, babele preferau să treacă pe lângă magazin si să-și facă cruce. Oricum nu pierdea nimic, clienții lui nu aveau superstiții și se puteau desfășura în voie. Luli era mai interesată de chestia cu Gemele Țiganului, denumirea era interesantă. Conversau mai bine cu un strain decât cu proprii colegi.
-Sunt mai multe povești, le spuse acesta. Fiecare localnic știe altă variantă, de obicei fiecare turist rătăcit aude altă variantă, nimeni nu mai știe și lumea mai inventează. Practic acum cei care întreabă primesc poveste potrivită pentru ei. Unii zic că era un templu în vremea dacilor, alții zic căun țigan bogat și-a îngropat comoara acolo, a uitat locul și bântuia toatăziua doar doar și-o aminti locul, mai se spune că un țigan care căuta comoara dacilor a fost înghițit de o flacără albastră și mai e și o poveste de dragoste. Cred că asta e povestea care se potrivește pentru voi.
De la distanță nu par spectaculoase, niște bolovani mai mari , pe măsură ce te apropii constați că pășești pe un covor din muschi moale și pufos ca un burete uriaș, o să vedeți când ajungeti acolo. Cicățiganul ăsta se îndrăgostise de o fată din sat, fata cuminte nu ieșea din voia părinților. Țiganul nu se lăsă, părinții nici ei, pe vremea aia era rușine mare, erau alte vremuri, nu era posibil ca cei doi să trăiască împreună. Și lumea proastă atunci ca și acum credea in vrăji, acuma n-au mai auzit de vrăji dar cred tot ce le spune televizorul. Și a mers țiganul la vrăjitoare, ce-a făcut ce n-a făcut că fata se îndrăgosti de dânsul. Acuma că era țiganul frumos sau că a fost vrăjotoarea cine poate să spună. Dar nu puteau găsi fericirea în sat, nu că era rea lumea, dar așa era rânduiala, nu se putea. Singura lor speranță era fuga, și-au plănuit să fugă într-o noapte de sânziene, cqnd mai ieșeau feletele seara din casă fără să intrebe lumea. Trebuiau să se întălnească la stânci. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat. A doua zi tiganul era mort și fata era nebună lângă el, n-au reușit să afle nimic, vorbea numai în dodii, dar de atunci se cheamă gemele Țiganului, cănd l-au găsit mort avea în mână niște bobițe roșii ca niște geme.
Dan și Radu deja erau preocupati de conversația din jurul paharelor de bere, indiferenti la ceea ce era în jurul lor.
La iesirea din magazin Lori izbucni:
-Ce looseri!
-Puteam sa prevăd toate replicile pe care le vor spune păna la sfârsitul zilei.
-Nici nu e greu. Nu au prea multe. Zâmbi Luli
.
